„Mogoșoaia – Hub educațional verde”

Asociația Hands Across România implementează, în parteneriat cu Școala Gimnazială Mogoșoaia, proiectul „Mogoșoaia – hub educațional verde”, finanțat de Administrația Fondului pentru Mediu.

Primii pași spre o comunitate mai implicată în protejarea mediului

La Școala Gimnazială nr. 1 Mogoșoaia, elevii au participat cu entuziasm la primele workshop-uri de educație de mediu desfășurate în cadrul proiectului „Mogoșoaia – Hub Educațional Verde”, implementat de Asociația Hands Across România, cu sprijinul Administrației Fondului pentru Mediu.

Formatorii au fost întâmpinați de copii curioși, plini de energie și dornici să învețe cum pot contribui la protejarea naturii, prin gesturi simple de zi cu zi. Activitățile au îmbinat materialele educaționale tipărite – broșurile „Amprenta mea verde” și ghidurile ilustrate pentru copii de toate vârstele – cu jocuri interactive desfășurate pe tabla inteligentă, creând o atmosferă dinamică și prietenoasă, în care fiecare elev a avut ocazia să participe activ.

Aceste ateliere reprezintă doar începutul unei serii de acțiuni verzi care se vor derula în școală și în comunitate: campanii de igienizare și plantare, activități educaționale non-formale și, cel mai important, formarea Consiliului Verde al Elevilor – un grup de elevi care și-au manifestat dorința de a continua misiunea proiectului, de a promova comportamente responsabile față de mediu și de a-i inspira și pe ceilalți colegi.

Elevii din Mogoșoaia au demonstrat că educația ecologică poate fi atractivă, practică și plină de energie pozitivă.
Prin implicarea lor, putem spune cu încredere: dăm verde la educație despre și pentru mediu! 

Activități principale

Educație pentru mediu

Ateliere non-formale dedicate elevilor Școlii Gimnaziale nr. 1 Mogoșoaia, axate pe teme precum poluarea, schimbările climatice și protejarea biodiversității. Activitățile combină jocuri educative, exerciții interactive și materiale vizuale, stimulând gândirea critică și comportamentele ecologice responsabile.

Consiliul Verde al Elevilor

Un grup activ de elevi care devin ambasadorii educației de mediu în școala lor. Consiliul este format din elevi implicați și motivați să propună idei și acțiuni verzi, să coordoneze inițiative ecologice și să inspire întreaga comunitate să adopte un stil de viață sustenabil.

Ateliere tematice

Atelierele tematice reprezintă inima proiectului „Mogoșoaia – Hub Educațional Verde”, fiind dedicate aprofundării celor mai importante teme de mediu – poluarea aerului și a apei, gestionarea deșeurilor, resursele regenerabile, biodiversitatea și schimbările climatice.

Elevii au beneficiat de materiale educaționale realizate special pentru proiect – broșurile „Amprenta mea verde” și „Verdele din comuna mea”, adaptate vârstei și nivelului de înțelegere, care au fost completate de activități practice și jocuri interactive. Aceste resurse au fost folosite ca instrumente moderne de învățare non-formală, menite să stimuleze curiozitatea și implicarea copiilor în protejarea mediului.

Acțiuni practice

Elevii, alături de profesori, părinți, reprezentanți ai comunității și partenerii proiectului, vor participa la activități de plantare, igienizare și ecologizare a spațiilor publice din comuna Mogoșoaia. Aceste acțiuni vor fi realizate în colaborare cu autoritățile locale și RomSilva, contribuind la refacerea zonelor verzi și la creșterea gradului de conștientizare privind protejarea mediului.
Prin implicarea comună a copiilor și adulților, aceste activități devin exemple concrete de cooperare civică și responsabilitate față de natură, oferind fiecărui participant ocazia de a vedea cum gesturile mici pot genera schimbări vizibile în comunitate.

Formare cadre didactice

De asemenea, proiectul include și un curs de formare dedicat cadrelor didactice. Scopul acestuia este dezvoltarea competențelor pedagogice necesare pentru ca profesorii să poată aplica metode moderne de educație ecologică, să faciliteze învățarea experiențială și să sprijine elevii în adoptarea unor comportamente durabile.

Prin această dublă abordare – elevi și profesori formați împreună – proiectul contribuie la consolidarea unei culturi școlare orientate spre responsabilitate, implicare și acțiune concretă pentru protejarea mediului înconjurător.

Contribuie la crearea unui viitor mai verde și mai responsabil pentru comuna Mogoșoaia! 💚