Mamele şi familiile din România au dreptul să fie sprijinite să ia cea mai bună decizie cu privire la alăptarea şi alimentarea copilului, iar această decizie trebuie să fie una informată.
Un nou pas către promovarea şi sprijinirea nutriţiei adecvate a generaţiilor următoare a fost făcut miercuri, 9 octombrie 2013, în cadrul unei reuniuni găzduite de Consilierul de Stat pe probleme de Sănătate al Primului-Ministru, dr. Vasile Cepoi. Este vorba de întâlnirea Grupului Tehnic de Lucru pentru elaborarea Strategiei Naţionale pentru Nutriţia Sugarului şi a Copilului Mic, format din specialişti în sănătate, alimentaţie, educaţie şi drepturile copilului.
În 2013, România trebuie să reînnoiască promisiunea privind suportul acordat iniţiativelor globale privind diminuarea mortalităţii infantile. În acest sens, Comisia Europeană a lansat la începutul anului recomandarea „Investind în copii: ieşirea din cercul dezavantajaţilor”, susţinând îmbunătăţirea serviciilor de sănătate. Este un demers complementar Strategiei Globale pentru Hrănirea Sugarului şi a Copilului Mic, adoptată în 2002 de cea de-a 55-a Adunare Mondială pentru Sănătate (WHA). Strategia se bazează pe Articolul 24 din Convenţia Drepturilor Copilului.
Obligaţiile ce revin aici României, semnatară a Convenţiei, includ rolul important al alăptării în realizarea drepturilor copilului pentru atingerea celui mai înalt standard posibil de sănătate. Aceasta presupune ca părinţii şi copiii să fie informaţi şi sprijiniţi pentru obţinerea de cunoştinţe legate de sănătatea şi nutriţia celor mici, inclusiv despre avantajele alăptării.
Este, aşadar, obligaţia autorităţilor şi a profesioniştilor în domeniu să ofere familiilor informaţii corecte, complete, nepărtinitoare, în afara presiunilor comerciale. Totodată, entităţile statului au obligaţia să respecte deciziile familiilor şi să le sprijine în aplicarea lor în interesul superior al copilului.
Stategia oferă şi informaţii tehnice referitoare la ce, când şi cum se se facă introducerea alimentaţiei complementare, cunoscut fiind faptul că practicile inadecvate de hrănire ale sugarului şi copilului mic rămân una dintre cele mai mari ameninţări la adresa sănătăţii la nivel global.
Asociaţiei Hands Across Romania, cu sprijinul UNICEF România, a acordat asistenţă tehnică Guvernului în acest scop, lansând lucrările pe marginea Strategiei în Domeniul Nutriţiei Sugarului şi a Copilului Mic în România, document ce cheamă la revitalizarea angajamentelor privind nutriţia adecvată.
Implementarea prevederilor acestei strategii va contribui la îmbunătăţirea statusului nutriţional, al creşterii şi dezvoltării celor mici prin protejarea, promovarea şi sprijinul practicilor de hrănire optimă şi sigură.
De ce încă o strategie?
- Beneficiile investiţiilor în programe de îmbunătăţire a hrănirii merg dincolo de reducerea mortalităţii şi subnutriţiei. Ele includ reducerea morbidităţii şi nevoilor de îngrijiri medicale şi, implicit, reducerea costurilor cu sănătatea; îmbunătăţirea dezvoltării cognitive şi psiho-sociale şi a capacităţii de învăţare activă; îmbunătăţirea productivităţii economice şi fizice, ca şi a vieţii reproductive ulterior în viaţă.
- Personalul sanitar trebuie să fie capabil să sprijine familiile în dezvoltarea abilităţilor şi în iniţierea şi suţinerea unor practici de hrănire adecvate pentru prevenirea şi depăşirea dificultăţilor ce pot apărea în perioadele: prenatală, intra-partum, postnatal şi ulterior.
- Adoptarea şi aplicarea acestui document va întări capacitatea personalului sanitar, a serviciilor de sănătate şi a comunităţilor de a acoperi nevoile nutriţionale ale celor mici. Strategia îşi trage esenţa din înţelegerea şi experienţa din trecut, continuarea realizărilor în acest domeniu şi din diferite iniţiative globale ale OMS şi UNICEF.
Obiective
- Creşterea ratelor de alăptare exclusivă până la şase luni şi continuarea alăptării până la doi ani şi peste.
- Oferirea de informaţii bazate pe dovezi despre HIV şi hrănirea sugarului pentru gravide, sprijinirea lor în decizia privitoare la metoda de hrănire a copilului şi continuarea sprijinului.
- Reducerea alimentaţiei mixte înainte de şase luni şi promovarea introducerii alimentaţiei complementare adecvate, sigure, adaptate şi la timp, în paralel cu continuarea alăptării.
- Oferirea de recomandări referitoare la hrănirea sugarilor şi copiilor mici în situaţii excepţional de dificile.
- Conştientizarea asupra strategiilor de supravieţuire a copilului care contribuie semnificativ la reducerea mortalităţii şi morbidităţii bolilor copilăriei legate de malnutriţie.
- Implementarea principiilor şi scopului Codului Internaţional Substituenţilor de Lapte Matern şi rezoluţiilor ulterioare al Adunării Mondiale pentru Sănătate
- Asigurarea că fiecare unitate sanitară care oferă servicii de maternitate implementează Iniţiativa Spital Prieten al Copilului.
- Încurajarea angajamentului factorilor cheie pentru practicIle optime de hrănire a sugarilor şi copiilor mici.
- Standardizarea mesajelor despre nutriţia sugarului şi copilului mic către personalul sanitar, organizaţiile şi instituţiile din sistemul de sănătate şi comunităţi.
- Crearea unui mediu favorabil care să conducă la hrănirea optimă a sugarului şi copilului mic.